RO Procesul de repetiții pentru „Livada de vișini” este în plină desfășurare atunci când o întreb pe Tóth Tünde, regizoarea spectacolului. Mai sunt deja mai puțin de două săptămâni până la premieră, iar echipa de creație devine din ce în ce mai emoționată. Rezultatul acestui proces de câteva săptămâni va putea fi văzut pentru prima dată de public pe 13 martie. Cum te simți acum, înainte de săptămâna repetițiilor generale? Oscilant. Într-un moment sunt plină de speranță și de așteptări, iar în următorul mă îndoiesc de mine însămi. Mă bucur când se naște ceva din ceea ce am visat, și mă cuprinde disperarea când văd că această țesătură fină pare să ne scape printre degete. Care au fost pașii mai importanți care au definit procesul de repetiții? A fost un proces de repetiții clasic. Înainte de a începe lucrul cu actorii, împreună cu dramaturga (István Zsuzsanna) am alcătuit propriul nostru text de lucru, pornind de la traducerile lui Spiró György și Tóth Árpád. Am citit analize, nuvele de Cehov, precum și corespondența lui cu Stanislavski. Primul lucru pe care l-am intuit imediat a fost că doamnele sunt îmbrăcate în alb. Mult mai târziu am găsit o scrisoare în care Cehov însuși spune același lucru. Împreună cu Golicza Előd și Bajkó Blanka Alíz am încercat să definim spațiul și universul vizual al viitorului nostru spectacol. Előd a reușit să creeze un spațiu epurat, cu un conținut simbolic profund, în care a fost o bucurie să lucrăm și care determină în mare măsură atmosfera spectacolului, libertatea de mișcare și scoate jocul actoricesc din micul realism obișnuit. Cred că lui Cehov i-ar fi plăcut acest lucru. Am urmat ordinea clasică a repetițiilor: lectură, analiză și repetiții de construcție. Această etapă de fundamentare este indispensabilă pentru o operă atât de stratificată și de multe ori am simțit că, pentru acest material, ar fi fost nevoie de și mai multe repetiții de analiză. Nu am îndrumat stilul de joc spre realismul psihologic obișnuit, ci am căutat mai degrabă un tip de expresie în care mișcarea să reflecte și procesele interioare ale personajelor. Desigur, spectacolul nu este doar creația mea. În el se regăsesc personalitatea, creativitatea și cunoștințele profesionale ale tuturor colaboratorilor mei. Putem spune că ne-am făcut bine treaba dacă spectacolul imaginat de noi mișcă ceva în spectator. Dacă simt că „Livada de vișini” este puțin și a lor… dacă reușim să scoatem la suprafață o cunoaștere colectivă despre trecut, prezent și viitor. A fost clar pentru tine, încă din faza de planificare, că în regia ta nu vor apărea cireși realiști pe scenă? De ce ai luat această decizie? Da. Pentru că livada de vișini este și un simbol, cu multe straturi de semnificație. Nu o puteam simplifica și reduce la un realism de decor din papier-mâché. Apoi există și decorul iconic al legendarei montări a „Livezii de vișini” realizate de Harag György. După ce un creator vede un astfel de spațiu teatral, încearcă și el să găsească un spațiu la fel de frumos și de bogat în semnificații. Personajele dramei aparțin unor clase sociale diferite și cred în ideologii diferite. Lumea se schimbă, dar Ljuba și ai ei rămân blocați în trecut, în timp ce Lopahin este cel care recunoaște necesitatea schimbării. Ce înseamnă livada pentru fiecare? Ljubov Andreevna este proprietară de pământ, nu aristocrată, dar în momentul în care a fost scrisă piesa se simțea deja în aer căderea aristocrației. Mi se pare un fapt istoric important, pe care nu l-am putut ignora tocmai acum, când trăim și noi o criză socială, istorică și de valori asemănătoare. Ar fi bine ca noile generații să nu uite ce poate însemna ascensiunea unei figuri de tip Lopahin. Soluția lui Lopahin nu este o soluție pentru Ljuba – pentru ea ar însemna pierderea identității, și de aceea este imposibilă. Ideologiile și ambiția umană nu au dus niciodată la ceva bun. Pentru fiecare personaj, livada înseamnă altceva. Și sunt convinsă că, dacă îi vom întreba pe spectatori după spectacol, vom primi și de la ei răspunsuri foarte diferite. Tocmai asta este frumusețea ei: înseamnă atâtea lucruri câte destine omenești există în lume. În timpul repetițiilor le-ai amintit actorilor de mai multe ori să nu judece niciun personaj. Cum te raportezi tu la aceste personaje, cum ai reușit să vezi binele din fiecare? Toți sunt oameni. Cu rădăcini diferite, cu trecuturi diferite și cu perspective diferite. Unul a experimentat deja viața, altul încă nu. Unul nu a trăit niciodată în lipsuri, pe altul lipsurile l-au crescut. Sunt prizonierii propriilor rădăcini și modele, de aceea nu pot fi liberi. De aceea nu putem fi… liberi. Una dintre cele mai importante sarcini ale actorului este să se apropie cu empatie de personajul pe care îl interpretează și să construiască acel om cu toate defectele lui. Numai astfel vom înțelege cu adevărat ce îl mișcă, ce dorințe îl împing înainte. Dacă ai fi acolo în momentul în care părăsesc casa și domeniul, ce i-ai spune Ljubei? S-ar mai putea spune ceva? Simt că ar fi imposibil să spun ceva.