RO Christian Wittmann l-a revăzut pe tatăl său pentru prima dată după mai mult de un an. Într-o zi însorită de august, au pornit împreună spre Königspitze, în Tirolul de Sud, și se aflau deja mult deasupra limitei pădurii când s-au trezit brusc într-o furtună de zăpadă uriașă. Excursia, după un divorț dramatic și destrămarea completă a familiei, a fost prima întâlnire comună a lui Christian cu tatăl său. Căutând adăpost de ploaie sub o stâncă, și-au tras peste ei sacii de dormit izolați termic. Dintr-odată, au auzit un zgomot ascuțit, corpul lui Christian a fost străbătut de o căldură necunoscută până atunci și a simțit că plutește, parcă trecând printr-o ceață violet. Senzația de plutire s-a terminat în sacul de dormit arzător, din care Christian a reușit să iasă doar în ultimul moment, cu ajutorul tatălui său, care era și el cuprins de flăcări. În acea zi mult așteptată, fulgerul a lovit simultan în amândoi. Decenii mai târziu, în timpul unei terapii pentru traumă, Christian a realizat că esența experienței nu era fulgerul, ci povestea sa cu tatăl său, acel moment dintre două miliarde și jumătate de clipe ale unei vieți omenești, pe care lumina fulgerului, mai puternică decât soarele pentru o fracțiune de secundă, l-a scos din banalitate.