Întotdeauna textele antice conțin în ele subiecte umane, esențiale, care devin universale și eterne. Antichitatea este punctul de pornire al gândirii teatrale. Toate tragediile sau comediile scrise de marii corifei ai literaturii antice au surprins omul în niște situații existențiale puternice și elementare. Din Antichitate s-a inspirat renașterea, din renaștere s-a inspirat clasicitatea, din clasicitate s-a inspirat apoi modernitatea. Regăsirea unui subiect antic într-o structură de teatru contemporan e un procedeu recognoscibil de-a lungul timpului în literatura teatrală universală. Ce există în plus în acest text și ceea ce înseamnă de fapt contribuția originală a lui Matei Vișniec în reciclarea acestei teme antice, este actualizarea unor teme fundamentale din acel subiect, și anume acest război dintre sexe, care este un război etern între femeie și bărbat, dar transpus și într-o actualitate a discuției despre politicile de gen. În contemporaneitatea asta tragică și extrem de preocupantă pentru planetă chiar la ora asta, într-un război care există și care determină toate comportamentele umane, într-o situație în care în care omul e înconjurat de pericole, care sunt pericole mortale, reacțiile umane devin din ce în ce mai vii și dorința, instinctul de supraviețuire, bineînțeles că devine din ce în ce mai puternic. Așadar, autorul a simțit această realitate presantă, opresivă, o tensiune în societate și comunitate, și a folosit ideile antice într-o realitate contemporană și într-o construcție poetică alegorică. Partea prima spectacolului nostru urmărește niște elemente de stil ale comicului, care în partea a doua, în partea contemporană, devin niște elemente de stil ale unui distopii contemporane. Deci comicul se mută într-un fel de grotesc, cu elemente suprarealiste, cu elemente absurde, care aduc spectacolul cumva într-o stilistică, mai apropiată distopiei teatrale. Pe deasupra tuturor acestor elemente de expresivitate pe care le folosește și Vișniec și pe care am încercat să le folosesc și eu în spectacol, există un fir muzical foarte frumos și puternic care este excesiv de bine realizat în spectacolul nostru, care face ca spectacolul să aibă mai multe niveluri, și devine un spectacol de teatru în teatru într-o manieră brechtiană. Practic, un cor antic, care se contemporaneizează și el, povestește această istorie sub ochii spectatorilor, cu referințe de contact în interiorul spectacolului, astfel încât actorii pot să vină în sală, vorbesc cu publicul, îi întreabă diverse lucruri, adică și publicul încet, încet face parte din această poveste pe care le-o povestim. Aceste sunt în manieră brechtiană, spărgându-se acel convențional al patrulea perete în care spectacolul se mută cât mai aproape de preocupările spectatorului contemporan.

Concepția spațiului scenic și a costumelor pentru acest spectacol a fost o frumoasă provocare. Am încercat să traduc în imagini ideile și lectura regizorala a unui text complex, cu multe straturi semantice. Ideea principala este că povestim despre război, cu excesele lui, dar și despre pace, cu iluziile ei. Și deși acțiunea piesei se petrece în doua epoci diferite, epoca antică în prima parte și epoca contemporană în a doua, spațiul de joc este unic. Este un spațiu de joc simbolic, un spațiu aspru, brut, ca un fel de adapost militar care se transforma treptat prin deschideri și lumini. Lăzile militare devin module cu care se construiesc multiple imagini, de la Acropole, la podium pentru un concurs de poezie sau labirint. Paturile militare capata si ele mai multe funcționalități metaforice. Costumele sunt interpretări de inspirație antică în prima parte. Bărbații poartă fuste în cea mai pură tradiție antică. Să nu uităm ca fusta și tunica, au fost un element de bază a costumului masculin până în epoca Renașterii când costumul masculin începe să fie mai ajustat pe lângă corp. Iar dacă în prima parte costumele sunt mai monocrome, oscilând între alb și negru, în a doua parte a spectacolului ele se colorează. Aceasta cromatică acidă sau de bomboane fondante, coincide cu epoca de pace, în care preocupările sunt axate pe plăcere, pe jocuri și distracții superficiale. Iar costumul soldatului din final ne amintește tristă realitate, că războiul nu a dispărut complet de pe planetă și că pericolul este din nou la porțile cetății.